Oamenii pe care nu-i vedem

Traim incorsetati in dogme.

”Am ales asa, ca asa se face, asa trebuie, asa e bine… fi-mi-ar rau!”.

Plec acum intr-o calatorie cu aceste cuvinte de mai sus. Le-am intalnit cautandu-ma.
M-am pierdut.

Nu-mi apartin ca formulare, in schimb, sunt convins ca fiecare isi atribuie aceste vorbe care nasc reactii:
“Cine sunt?”, “Ce vreau?”, “Ce caut eu in viata mea?”, daca va amintiti versurile unei melodii ( pour les connaisseurs).

Ma nasc, cresc, descopar, invat, ma arunc, ma lovesc, ma ridic, cad, o iau de la capat. E un intreg ciclu care imi guverneaza viata. Aud vorbe despre existenta unui liber arbitru (
libertate absoluta a vointei omului, postulată la idealismul filozofic, in opozitie cu determinismul, Dex ‘98). Inca din vremurile Greciei Antice aceste “filosofii” sunt utopice. Care liber arbitru? Cat sunt de liber in contexul vremurilor in care traiesc? Ma simt urmarit in permanenta de reguli, de aluzii la diplomatie, de dorintele altora.

Cuvantul “alege” inca exista in dictionar. Stau si ma intreb care este rostul unor cuvinte care nu mai au aplicabilitate in lumea reala? Dumnezeule, in ce am ajuns sa traim?
Haide ca iti spun: intr-o lume ierarhizata dupa oameni incompetenti in functiile care le sunt atribuite, intr-un vortex al frustrarilor, ca doar nu o fi simplu sa traiesti cu prostia la putere, intr-o lume in care ceea ce visam inca din copilarie e supus naruirii. Sigur, nu spun ca asta se intampla cu toate cazurile, dar se intampla destul de mult incat sa-mi fac griji. Ce pot face eu? Mai nimic. Sunt prins in acelasi joc dement la finalul caruia toti trebuie sa fie la fel. Mai sunt si multi care incearca cu disperare sa faca fata sistemului, dar am invatat ca acest lucru e cam inutil. Nu poti iesi dintr-o matrice in care, cu sau fara voia ta, tot ai intrat.

Nu aleg nici la munca, nu aleg nici in viata personala, nu aleg sa fiu constrans, nu aleg sa fiu liber. Restul alege pentru mine.

Se spunea ca sufletul ar fi singurul care nu poate fi atins de “mizerie”. Oh,da. Ba da! Afirm asta cu o lacrima pe obraz, feedback-ul sufletului probabil. Sunt infectat din cap pana in picioare. Si tu nu esti diferit de mine. Esti parte din mizeria in care sunt. Esti, suntem Restul.

Am facut aceasta demitizare fiindca cel putin eu, personal, sunt satula sa vad cum se imbata unii cu minciuni, cum isi pierd vremea prin porturi inexistente, cum se lasa prinsi intre peroanele garilor, asteptand trenul vietii. El va tot trece.

Esti capabil insa de un lucru. Ai o alegere pe care o poti face neconditionat: sa te urci in trenul care, odata oprit, te va chema la el, iar inima te va indruma la calatorie.

Nu te angrena in namol, oricine ai fi…ai dreptul sa iubesti, oricine ai fi ai dreptul sa nu alegi raul tau.

Succes.



P. S.: Totul e scris la persoana intai deoarece decat asa poti realiza cat de asemanatori suntem ;)